
아래는 노래 가사입니다. Frați , 아티스트 - Doc 번역 포함
번역이 포함된 원본 텍스트
Doc
Rulez cu aceiași oameni de-o grămadă de ani
Pe track-uri ca o drezină, chenzină de la fani, n-am
Dar am persoane tari în jur, și nu-s bodyguarzi
Niște copii maturi, și-am crescut ca frați
Am învățat toți de la ceilalți, toți de la unu'
Toți încruntați, când vreunu' făcea pe nebunu'
Și nu, nu, nu văd cum aș arde-o singur
N-aş mai avea forță să atac snare-ul, kick-ul
Cu ei învârt micii pe grătar, cu ei pun publicu' pe jar
De-atâta timp în casă, parc-avem pojar
Oamenii mei n-apar că-s tari, dar intelectuali
Dispar spre orizont, când ai tăi pleacă de la start
Si-aş fi putut să plec din țară, să mă stabilesc afară
Dar fără ei știu că orice secundă o să mă doară
Și prefer s-o ard în trafic, bară la bară
S-ajung la ei, iarna după vară, seară după seară
Să desfac p Stella rece, să-nvârt din pion, că orice belea trece
Când n-o înfrunți singur, și-o-mparți la zece
Viața merge mult mai bine când iubești
Când prețuiești omu', nu pseudo-valorile lumești
Tot împreună ne-am educat în spirit
Și pentru orice am luptat cu foc, ca băieții din Dealu' Spirii
Niciunu' din noi nu-i idealu' firii, da-mpreună
Încă încercăm să facem lumea mai bună
Când vorbim la modu': «Ce faci, frate?»
Bine, frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Când vorbim la modu': «Ce faci, frate?»
Bine, frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Viața de zi cu zi mă ține-n teste, trec peste
Fac fanii să-şi bage-n țeste, beat-uri și texte
E despre frate, îi simt aproape sufletește
Și pe fiecare-n parte, îl apreciez așa cum este
Am trecut prin multe, ne-am ajutat fără interese
Am înțeles c-atunci când unu' e la greu, trebuie să-ți pese
Că prea mulți străini devin șerpi cu venin
Sterpi, ca un deșert unde cresc doar ciulini și spini
De-aia țin tovarășii aproape, fie noapte sau zi
Și toate problemele să dispară, cât ai clipi
Alături de ei îmi mențin echilibru', când sunt nesigur
La Amsterdam pun timbru, sau la Roma, pe Tibru
Și timpu' e martor, îl vezi, tipărit în riduri
Astă brigadă face artă solidă, oțel, piatră, nituri
De-aia nu las nimicuri să-mi strice tripu'
Trec tot prin filtru', când rulez filme, ca Ion Caramitru
Când vorbim la modu': «Ce faci, frate?»
Bine, frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Când vorbim la modu': «Ce faci, frate?»
Bine, frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Am început de jos, și-am ajuns la o-naltă
Altitudine, la modu-n care o dăm, laolaltă
Cu-un fel de atitudine, arogantă, gen
La o parte, mai stai odată, mai trage o carte
Ca să-nțelegi ce zic, bagă-ne-n sistem, ca pe-un drog puternic
Bagă, ca Jimi Hendrix
Oamenii mei te bagă-n service
O ardem foarte aproape unu' de altul, se numește unitate
Și un atuu, de album, de când am dat startul
Numele brigăzii, F.R., prescurtat, tu
Pune-le-mpreună, și-o să observi că legate
Sunt literele cu care începe cuvântul «frate»
Nu poți să ne desparți, fiindcă nu ne știm de azi-ieri
Și literele astea nu vin de la «fraieri», de altfel
Nu cunosc vreo echipă prin zonă-n stare să treacă de ei
Pace pentru oamenii mei
Când vorbim la modu': «Ce faci, frate?»
Bine, frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Când vorbim la modu': «Ce faci, frate?»
Bine, frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
BOBBY NOURMAND, Doc, GOODMORNING • 2016
Killa Fonic, Doc • 2016
Afo, Doc • 2013
Angela Maria • 1956
Ece Seçkin • 2024
Eloy • 1992
Jam in the Van, Trash Panda • 2023
Reinaldo • 2002
Çeşitli Sanatçılar, Alp Arslan, Faruk Salgar • 2012
I$$A • 2020
다양한 언어로 된 노래
모든 언어로 고품질 번역
몇 초 만에 원하는 텍스트를 찾으세요