Vals - Smiley

Vals - Smiley

Год
2017
Язык
`루마니아 사람`
Длительность
224020

아래는 노래 가사입니다. Vals , 아티스트 - Smiley 번역 포함

노래 가사 " Vals "

번역이 포함된 원본 텍스트

Vals

Smiley

Nu știu cum am făcut

Sau cine a vrut să facă primul pas

Încă de la început, am dat-o din greșeală în vals, vals, vals

M-ai lăsat să conduc

Fără să știm de următorul pas

1,2,3, stâng, drept, stâng

Am dat-o din greșeală

În vals, vals, val, vals, vals, vals

Chiar și când ne-am oprit

Noi mereu ne-am regăsit

Dar când n-aud muzica

Mă omoară liniștea

Dansând cu ea, numai cu ea

Mi-am auzit inima cum cânta

Când mă privea, lumea era

Doar o orchestră ce ne acompania

Dansând cu ea, numai cu ea

Mi-am auzit inima cum cânta

Când mă privea, lumea era

Doar o orchestră ce ne acompania

Am mai și călcat strâmb

Nu-i nimic că doar noi vom observa

Și întregul Pământ este doar un ring de dans, dans, dans

Unul suflet și trup, o pereche în tot cu adevărat

Totul a început că am dat-o din greșeală

În vals, vals, vals, vals, vals, vals

Chiar și când ne-am oprit

Noi mereu ne-am regăsit

Dar când n-aud muzica

Mă omoară liniștea

Dansând cu ea, numai cu ea

Mi-am auzit inima cum cânta

Când mă privea, lumea era

Doar o orchestră ce ne acompania

Dansând cu ea, numai cu ea

Mi-am auzit inima cum cânta

Când mă privea, lumea era

Doar o orchestră ce ne acompania

Chiar și când ne-am oprit

Noi mereu ne-am regăsit

Dar când n-aud muzica

Mă omoară liniștea!

200만 개 이상의 가사

다양한 언어로 된 노래

번역

모든 언어로 고품질 번역

빠른 검색

몇 초 만에 원하는 텍스트를 찾으세요